Timp îndoielnic

Rob, în Timp de amăgiri, În cătușe de-amintiri, Sap, cu Viața, un mormânt, În pământul sterp și sfânt. Tu chiar crezi că nu-i corect, Dar nu ”prinzi” țelu-mi direct, De a demasca un Timp Îndoielnic, calp și tâmp. Îndoielnic? Tot îl pierzi Și trece de nici nu-l vezi, Azi aici, mâine dincolo, Ca o curvă, rece, solo. Calp? Nimic nu e în el Și, în Clipe-i gol nițel, Căci n-apuci să zici ceva, Și, deja, ești altceva. Tâmp? M ai bine mă abțin Și spun doar că-i prost puțin, C-aș greși la cantitate, Dar nu și la calitate. În concluzie-i mișel, Căci îi pasă doar de el, Și te mână când ți-e bine, Da-n necaz, e scai pe tine. Ca să nu spun că-i tâlhar, Furând orele cu har, Și, cum am un gând mai bun, Fuge, ca să nu-l mai spun. Ucigaș de vise e, Căci le ”stinge” cu un ”Ce?” ”Ce tot zăbovești măi frate, Lăfăindu-te pe spate?!” Sincer, zău, îmi stă în gât, Și mă iau cu el în ”rât”; Gură zici? La tine poate, Dar la el… râmă în toate.