Tot Viață...?

Dinții freamătă de zor; Vor ceva, se pare. Iarna a trecut cu greu; Cred, că cer mâncare. N-o primesc, și clănțănesc… Căci nu au de unde. Când de sfinți iar pomenesc, Încep a mă „prinde„. Nu înjură, că sunt domni; Nu oricum, pe față. Iar de-o fac, e pentru că, „Ei„, de ei, nu-i pasă. ”Ea”, ca Soartă de pripas. ”Ei”, ca morți, cu viață. ”Ea”, cu riscul de n-a fi. „Ei„, scuipați în față. Să nu trageți în „sătui„! Sunt sărmani în toate, Săturați să rabde crunt Chinul vieții moarte. Se grăbesc să treacu-n râu; Styxul mi se pare. Dante pentru ei l-a pus; Hotar fără floare. Să nu trageți în „flămânzi„! Foamea-i de dreptate. Dumnezeu, un trai mai bun, Nu le-a pus deoparte. Să nu trageți în „mișei„! Că vă mor stăpânii. Aruncați cenușa-n vânt… Aaauu rămas „străinii„…