Totu-i de furat

”Milostiv e Cerul; Plânge peste noi”, Își spuneau, cu jale, Cei din urmă boi. Șirul scurt de care, Se pierdea pe câmp, Strecurând, spre soare, Praful scump, dar tâmp. Ridicat în slavă, Se ”dădea” ales, Dar cădea pe ”tobă, Lin, pentru cules. Zgândărit, cu grijă, Mai întâi de corbi, Consfințea recolta Văzută de orbi. -Ce a fost și nu e, E venit curat. Ce plângeți ca proștii? Totu-i de furat. Erau vorbe ”scumpe”, De-nbuibați de ”tot”, Pentru bieți ”bouanii”, ”Linși”, de tot, pe bot.