Câinii din vecini.

Limpezi, ochii lor se uită, după un stăpân hoinar, Ce-i hrănește, sau îi uită, rătăcit pe la pahar. Tulburi, ochii lor se culcă; așteptarea-i în zadar. Vor pleca, în zori, pe vale; vor găsi un os măcar. Credincioși, pe lângă casă, latră tot, ca să păzească. Sunt băgați puțin în seamă. Li se dă, cât să trăiască. Zgribuliți, în ploaia rece, pe sub pomi se oploșesc Și așteaptă clipa-n care, iar stăpânii se trezesc. -Ne-au uitat, dar nu-i nimica, poate-n asta e un semn, De mâncăm prea mult, prea lesne, muți în lene-o să cădem. Resemnați, cu coada strânsă, pe sub burta scofâlcită, Se strecoară printre garduri, după o cățea iubită. Seara se întorc stăpânii; de la muncă, de prin sat Și le-arunc-o coajă tare; e de ieri, dar au uitat. *