Cățelandrul și purcelul

Boby, câine liniștit Și de pază pregătit, Se strecoară, se-nvârtește, Zi și noapte se târăște, Latră, mârâie, tușește, Dar cu grijă îl păzește, Pe stăpânul cam hain Și cu Boby-ades străin, Căci el ziulica toată, Doar pe la purcel dă roată, Îl hrănește, îl iubește, Chiar îl gâdilă prostește Și îi cară, de asudă, Bunătăți, să mori de ciudă. … Boby sunt și am un an Și nu latru doar în van, Ce v-am spus e-adevărat Îl tratează ca-npărat. Iar mie din când în când, Câte-un os, mai mult râzând, Îmi azvârle, ca pomană. Zău, mă face de ocară, Față de-al meu porc vecin, Ce se-ngrașă din senin Și-mi dă sfaturi înțelepte, Ce nu-mi țin de cald și sete. Mă învață ce să fac, Când să „ham” și când să tac, Cum să grohăi răsfățat, Ca să fiu și mângâiat. Mă întreb, dreptate-i oare, Că mă zbat în ploi și soare, Iar el zace ne-ncetat, Odihnit și înbuibat? Zile-ntregi am suportat, Ironii de ne-ndurat, Iar când iarna a venit, Zău, eram de tot zdrobit, De atâta supărare Și chinuri fără-ncetare. Da-ntr-o zi, când stam năuc, Tot gândind cum să mă duc, M-am trezit în hărmălaie, Zgomot, țipete, picioare, Iar stăpânul tot striga, Să o țină tot așa, Că-i Ignat și e Ajun, De An Nou și de Crăciun. Stau întins pe blana mea Și-urmărind un fulg de nea, Ronțăiesc un os, cam mic, Dar e bine, nu-s calic, Căci am învățat ceva, Morala la viața mea: Mai bine o pâine rea, Chiar amară-n cușca mea, Decât huzur în pridvor Cu Ignat ca viitor. *