Moartea bradului

Lungi clepsidre ară timpul, nesfârșit de îndoielnic. Viața vrererea și-o scurtează, pasul ei e șovăielnic. Ramuri frânte, răbdătoare, pe un trunchi de brad ciuntit, Rup cu silnică mînie, armonia-n asfințit Și cu acele strivite, de a neființei vrere, Varsă lacrimi de rășină, irizate în tăcere. Cetina, în giulgiu tainic, rădăcinile îmbracă, Aripi lungi, de neputință, ce se zbat; nu vor să zacă. Lujeri fragezi se preling, printre stânca răbdătoare, Mantie de cald venin, zbuciumată în vâltoare. Brațe reci se-ncolăcesc, crud zdrobite de durere, Crengi uscate se-amăgesc; moartea-i surdă, viață cere. Cerul se îmbracă-n negru, umbra lunii se apleacă, Lung sărut pe trunchiul rece, reci sclipiri pe piatra seacă. Aprig vântul se-nfioară, în vârtej de rătăcire, Vuiet scurt de neutință, vis de ură și iubire. Codrul freamătă de viață, moartea dreptul ei își cere, În zvâcnirea neputinței, unul naște, altul piere. Azi tăcerea grea se lasă, peste-al morților pomelnic, Lungi clepsidre ară timpul, nesfârșit… și îndoielnic.