Noaptea, undeva...

Undeva, departe, într-un timp pierdut, Într-un colț de țară, zidit din trecut, În uitate nume, de trăiri deșarte, Am lăsat iubirea, la un pas de moarte. Fără țintă-n lume, am rămas un fost, Rătăcind prin viață, cu și fără rost. Zilele în noapte, se strecoară des, Când visez, e munte; când mă scol, e șes. Stelele se-adună, fără nume-n cer, Norii le alungă; eu să stea le cer. Luna se ascunde, stinsă-n răsărit, Ce-am dorit odată, acum a pierit. Soarele, în ceruri, rareori zâmbește, Dorul sec din suflet, mai rău mă strivește. Din trecuta vară, ce-a rămas s-a dus, Fumul amintirii, se pierde-n apus. Vocea mi se frânge, la-nceput de cânt, Privirea se pleacă, spulberată-n vânt. Peste tot și toate, în nebune șoapte, Se strecoară ziua… o zi… ca de noapte. *