Oameni?

Fără milă și rușine, Popa-n sat dreptul își cere, O Bătrână n-a avut, Bani, în ziua de durere. -Nu mai vi la-mpărtășit. N-ai avut? Să-ți vezi de treabă. Altădată să te-agiți și să vi cu ei în grabă. Oamenii s-au încruntat; simple vorbe de tăgadă. Au trăit o viață-n Sat; multe au putut să vadă. -Nu e bine ce-a făcut, recunosc mai mulți, cu milă. -Treaba ei. Eu am avut, bombăne-un Bărbat în silă. Sticla-n mâna lui e goală. Alta vine-n locul ei. -E pământul plin de jale. Prea mulți răi; prea mulți mișei. Vorbele se-ncurcă-n fapte, „auzite” din ziar. -Mai tăceți, că nu văd bine, cât a dat ăsta la zar! Se stropșesc la el pe dată: –Ești nătâng cât ești de mare, Noi decidem Candidatul, cel mai bun și cel mai tare. -Ce știți voi? E-un Neica Nimeni, sare-un Megiaș, vioi. A tot supt de prin tarlale; bani, nu giji și nu nevoi. -Ne-ampărțit o Pungă plină, cu de toate. Nu glumesc. -De la el, sau de la alții? Eu din milă nu trăiesc. -Faci ce vrei. E Omul nostru. -Ne va ajuta la fel. -Tu gândește-te mai bine. Nu-i mișel, ci e fidel. -Ce frumos vă sună-n gură, terminația cu „el”. Între Lupi voi credeți oare, că rămâne… Mielușel? * *