ORAȘUL...ce moare

În inima Orașului ce moare Ascuns în searbătul Deșert de Timp, Se pierd în Neființă milioane De Năzuinți spre-o cale de Olimp. Pe străzile tivite de-Ndoieli, În lungul Trotuarelor strivite, Se înbulzesc trecutele Uitări, Ca reci Imagini dintr-un film ivite. La masa Deșănțării aburinde, Privind din colțul Resemnării tale, Zărești pletoasele Minți sterpe, Ce spulberă un Neam cuprins de Jale. Pe scaune-nvârtite de Minciuni Cu mintea îmbâcsită de Trădare, Se ling pe Sufletele goale, Cerșind Puteri, pe-a Iadului cărare. Cu ochii reci, Hotarele pândesc, Și Colți-n ele și-i înfig haini, Spurcând, în culmea Nebuniei lor, Altarul Sfânt, cu valuri de venin. Cu Mâna-n pieptul Veșniciei noastre, Despoaie în coșciug și Mortul, Căci ce-i ajunge, nu-i Destul, Și nici prea mult nu-i Totul. * În genunchi pe stradă Trec de-a lungul viselor, păsări lungi de pradă. Stau în clipa zilelor, șiruri de paradă. Inimi false se ascund, în cuvinte late. Sentimente fără fund, ies în piețe plate. Ura zace înfășată, Prunc de neființă. Lașitatea iese-n față, Lătrând a căință. Țipă-n somn durerea, Ignorată-n viață. Se rupe tăcerea, Sus și jos, în piață. Nopți trăite zilnic, Gemete în pumni. Zile rupte silnic, De la cei bătrâni. Zâmbete străpunse La cei nou-veniți. În cuvinte tunse, Zac copii striviți. Glasul se înalță, Fluturând minciuna. Renunțăm la viață. A venit furtuna. Trupuri se îndreaptă, Pleoape se înalță. Rostesc toți odată, Adevăru-n față. Goale piepturi surpă, Ziduri reci în cale. Reușesc să rupă, Decenii de jale. Flori de libertate, Lăcrimând în sînge, Se răsfiră-n noapte, Plângi copile! Plânge. Doruri vechi, aprinse, Liber arvunite, Rug din vieți nestinse, Trupuri ne-mplinite. Lacrima se zbate, Ceru-i de prisos. Mama plânge-n noapte, Chipul ce a fost. În genunchi, pe stradă, Veșnicia tace. Doar o lumânare, Plânge … pentru pace. decembrie 1989 *