Ploaie de vară

Cerul, supărat, se zbate, Nici nu tace, nici nu tună, Vântul hămesit se-ntinde, Norii în urgii se-adună. Fulgerul străpunge noaptea, Ce în zi s-a întrupat, Tunetul își schimbă tonul, Când acut și când turbat. Valuri de tăcere seacă, Fără ritm, sau în șuvoi, Înfioară adunarea, De copaci, de frunze goi. Orizontu-și schimbă forma, Munții de întuneric vin. Ca o pâclă de durere, Curg șiroaie-n silnic chin. Tot ce-i viu se înfioară, Apa-viață e venin, Ca turbarea întrupată, Trombe cad ca din senin. Răbdător, pământul aspru, Se scufundă-n propriul eu, Dar e smuls din sânul Geei, De torentul ca un zeu. Flori plăpânde, ne-ntinate, De nesațul poftelor, Nu-nțeleg urgia vieții… Doar un an le-dat și lor. Timpul trece, timpul vine, Ceru-n apă-ntreg plutește, În prigoana urgisirii, Viața piere, viața crește. *