Ploaie-n sat

Norii, zdrențuiți de vânturi, Se îndreaptă-ncet, spre casă. Soarele-n apus, se stinge, Într-o pâclă, tot mai deasă. Valuri-valuri, vin turbate, De-ntuneric, largi cortine. Fulgere țâșnesc, în stoluri, Tunete răsună, pline. Pas cu pas, cernita ploaie, Când răzleață, când în trombe, Zămislește-o nouă viață. Sau torente vii, de bombe. Crinul capul și-l apleacă, Sub poveri de lacrimi grele. Trandafirii-și plâng ursita, Cu petale-n joc de iele. Rădăcini nesfârtecate, Nici de plug, nici de blesteme, Se ridică-ngălbenite, Din pământul care geme. În urgii,de vorbe grele, Aruncate, de-un vecin, Ploaia, zguduie fereastra, Spartă ieri, de-un soț hain. *