Vii frunze uscate ce mor

În arșița verii-ntristate De dorul fierbinte de nor, Din ramuri cad rupte, strivite, Vii frunze uscate, ce mor. În toamna gonitelor vânturi, Cu păsări pierdute în zbor, Prin crengi zăbovesc ostenite, Vii frunze uscate, ce mor. În giulgiul de vis al zăpezii Și-n falduri de ceață ce dor, Pe jos, răstignite stau calde, Vii frunze uscate, ce mor. În tina stropită de lacrimi, Cu sufletul stins, călător, Iubesc ghiocelul în taină, Vii frunze uscate, ce mor. În zi și în noapte, oriunde, În viața prea luată ușor, Pe străzi și în case zac tineri, Vii frunze uscate, ce mor. *