Zi de toamnă

Ploaia a-ncetat de mult, Vântul nu mai bate. Norii s-au cam risipit, Plâng pe alte sate. Sus, în pomul sfârtecat, De o vijelie, Ramuri rupte se mai zbat, Vor din nou să fie. Frunzele se-aștern covor, Verzi, printre uscate, Îngropând sub cerga lor, Flori în prag de moarte. De sub piatră, de sub gard, Licăr galben se ivește, O șopârlă mititică, Ne-amintește că trăiește. Galben-verzuliu, cu teamă, Trupul i se arcuiește, Când o muscă zdrențuită, Nu prea sus se poticnește. Nimeni poarta nu deschide, Lacătul e spart de mult, Pe aleea pustiită, Pașii nu mai sunt tumult. *