E la ”modă”

-”berbeci” cotidieni -

Mănăstirea se înalță Pe un plai încântător; Râul plânge, în surdină, Jos în vale, răbdător.

Zidurile de-apărare, ”Lovite” de răi și timp, Cu găuri ”însângerate”, ”Șchioapătă” pe-un arid câmp.

Țin la sânul lor doar poarta, Din lemn dur, încă-”nfierată”, Ce a rezistat, rănită, La ”berbecii” de-altădată.

Dale mari, străvechi, de piatră, O alee încropesc; Roase sunt de ne-ndurarea Pașilor ce le strivesc.

În biserică, în ”umbra” Veacului nepăsător, ”Tropăie”, în glas și membre, Și-un ”urmaș” nepăsător.

Din culori s-a scurs lumina; Lumânări s-au aplecat. Ochii ”umezi”, din icoane, Par s-acuze-un om ”stricat”.

Oameni simplii, vin… se roagă… Trec și-avuți… umblă hai-hui; S-au ”sforțat”, căci e ”la modă”, Și ”credința”-n piept s-o pui…