E ziua

E ziua scăpări-n restriște, A viselor stoarse de ”drept”, Când inima bate a toacă, Pe doruri ascunse la piept.

E ziua în care și gândul, Cu sufletu-n tenebre căzut, Se vaită, simțind viitorul, Ce trece ușor nevăzut.

E ziua în care Lumina, Ca lacrimi, prin colțuri de cer, Se scurge în lumea pierdută, Închisă de gratii de fer.

E ziua în care și noaptea Se scurge, în taină, prin zi. Trăită, și ea, doar cu vina, De-a fi, de-a muri, de a ști.

E ziua în care iubirea, Cea ”ștearsă” din suflet uman, Își plânge de milă-n ”cavoul”, Ce, țară, îi spune-un sărman.