”Formă de ani”

Materia-și plânge destinul, De-a fi, imobilă-n ceva; Doar omulu-i place schimbarea, Căci vrea, permanent, altceva.

Uman, ca și El, în esență, Se-ntinde la pofte și bani, Și-și pierde des mintea-n putere, Uitând că-i doar ”formă de ani”.

În voia hazardului trece Și ia, ce dorește să ia; De iartă, sau nu, nu se știe, Și nici, dacă asta, mai vrea.

La pas, sau târâș, sau în salturi, Se pierde pe drumuri pustii; Când Viața îți spune ”Adio!”, Nu poți, chiar de vrei, s-o reții.

În ochii Veciei, un lucru e drept; O mamă își strânge, copilul, la piept.