”Foșnet” de culoare

-fantasma mea-

Pe fața lacului în viață, Cu vântul adormit în ceață, În falduri străvezii se-nalță, Fantasme palide la față.

Din jocul lor haotic, una Întinde lin, spre mine mâna, Și-mi face semn, să vin, într-una, Dar trupul mi-e-nfrățit cu tina.

Ea îmi simțea parcă mâhnirea, Ce-n suflet îmi sfida durerea, C-o țară-și exersa puterea, Ca să-mi răpească chiar și zarea,

Și mă scuza, căci, eu, iubire, Îi ofeream doar prin privire, Și n-ajungeam, cu-a mea simțire, În efemera ei trăire.

Fantasma mea, cea stranie-n splendoare, Cu sufletul dispus pentru iertare, În lung suspin, în vuiet de vâltoare, S-a disipat, ca ”foșnet” de culoare.