În crăcile puterii

-flori de bine-

Prinse-n crengile puterii, ”Flori de bine” se-ofilesc. Roadele sunt, cert, ratate; Cei de ”jos”, iar flămânzesc. De prin scorburi,”Pu-pe-zele”, Ies, să-l pu-pe pe ”ales”; Pu-țintele, și la minte, Pu-stiesc, ce-i de cules. Sus, pe ramură, sau cra-că, Corbul zace-n falnic cuib, Câr-câind să i se-aducă… ”Cum altfel să mă îmbuib…” ”Cirip-ele” de tot soiul, Colorate, sau pestrițe, Ciugulesc, pe îndelete, Și, la ”prea-mult”, nu fac fițe. ”Pa-pa-gali”, cu vorba ”fină”, Educată prin străini, Ciocu-ncovoiat își cască… -Vai, ce plin e de canini!… ”Coțo-faine”, coco-țate, Cam pe unde-au ”apucat”, Țin cu gheare lăbărțate… -Ce credeți? Ce-au apucat. ”Gra-ng-uri”, răpitori de grâne, Și de tot, ce-mai-găsesc, Adunați, în stol, proclamă, C-a fura-i ceva firesc. Grijulii cu-averea țării, ”Câr-titori”, un ”biet nimic”, Îl dau iute, ”pe sub gheară”, Căci, ”cont-ează”-un bun amic.