În incertitudinea visului

În cotloane neștiute, mintea zămislește vise abstracte, din amintiri necunoscute, ce-și fac loc, dezlânate de incertitudinea trăiri, cu insistența nebunului.

Conștiințe, obosită de realități, rătăcită în contemplații iluzorii, nu le mai filtrează prin rațiune și le lasă să se prăbușească, cum vor, peste simțurile dezlânate, răvășite și ele, de depresii nedefinite.

Uitarea de sine, deseori mult dorită, rămâne un deziderat pierdut, în golurile, altă dată benefice, ce devin senzații crude, haotice, incontrolabile, ale celor mai acute spaime.

În nesiguranța perpetuă, timpul își pierde sensul, iar clipele, însingurate, se disipă în haosul vedeniilor, ce dau viață unor evenimente alienate de inexistență.

Spaima de a te trezi, din incertitudinea viselor, în cea a trăirilor cotidiene, devine o dilemă a conștiinței, pe care, refuzi să o soluționezi, dar te trezești, căci, ai raționat.

Și… sfârșit