În marșul Tăcerii

În umbra Tăcerii, ”Lumina” se stinge În cuget și-n faptă, În lacrimi și sânge.

Uitat este țelu-n Umanul ”de rând”, Ce lălăie ”slave”, În bocet de gând.

Nu vede un ”mâine” Din mlaștina ”azi”, Iar culmile vieții, Le toacă de brazi.

Pierdut în iluzii, Și-un bine promis, Distruge cât poate, Că-i jaful permis.

Prezentul e sensul Trăirii nedemne, Și-și vinde urmașii Tenebrei eterne.

De rupe o floare, Nu e pentru sfinți, Căci ruga e-o ”nucă”, Prea tare la dinți.

De semeni iubirea, O crede o farsă, La care, el, ”botul”, Nu-l pune, nu-i pasă.

Scârbit de dreptate, Că-i pare cam ”grea”, Își ia ”libertatea”, De-a face ce vrea.

Aceștia sunt ”unii”, Puțini, dar destui, Ce-și ”vântură” viața, De bine ”sătui”.

Dar ”mulții” sunt alții, ”Orbiți” de nevoi, Ce-n ”marșul tăcerii”, Trec ”pragu”-n convoi.

E cel de la capăt, În sensul de-”a fi”, Tot timpul o ”umbră” În umbra de zi.