Liniștit, Cerul

-în Natura ”iubitoare”-

Liniștit, Cerul și-așterne Umbrele de nori pe lac; Unde fine-ncolonate, Vântului, îi fac pe plac.

În neliniștite vremuri, Pacea pare o minune; Doar broscuțele umane, ”Oacăie”, ceva a spune.

Briza-n tandră adiere, Se prelinge printre flori; Freamătul de încântare, Tuturor le dă fiori.

Jucăușă, ca o pruncă, Ce, orișicui, îi râde-n nas, Mângâie și sălcii ”plânse”, La apus, în tainic ceas.

Rătăcit, un val, cu jenă, Se ”împinge-”n malul ros; E respins doar într-o doară, Și revine-ntors pe dos.

Susurul de încântare, Nu-l aude ”scumpi” umani; În Natura iubitoare, Pace e și-ntre dușmani.