George RogozPoezie și proză

De dincolo de cuvinte

Pași pe ”urma” Timpului i.a

-simțăminte-

Liniștea sfidează totul, Ca-ntr-un Timp abandonat; Palidă, se lasă seara, Peste câmpul ”resemnat”. Satul se arată-n vale, ”Pripășit” pe-un mal de lac; Dup-o zi, de post vremelnic, Urlă câinii, lung… și tac. Casele expun ”rugina”, Țiglei, tablei și ”trăirii”; Sentimentele confuze, Sunt în pragul rătăcirii. Ulițe, cu piatra-”nchisă” În noroiul abundent, Maluri arămii arată, Cu lutul ca pretendent. Garduri răstignite-n parii Ce lipsesc din loc în loc, Șipci rărite, astă iarnă, Când” ardea” gerul, cu ”foc”. Un birt mic, la colț de stradă, ”Geme”, supra-populat; Mulți săteni, beției ”pradă”, La pahare s-au ”cuplat”. Trec prin fața lor, și unii, Pentr-un scurt salut, au stat. Nu-i așteaptă-acasă cina; Viața-i altfel… ca la sat. Liniștea, spre miezul nopții, Va intra în ”dreptul” ei; Pe mai multe ”căi”, nu Cale, Soții trec…cu ”dumnezei”. Eu cobor, cinci câini mă latră; Fluier, ca să-i liniștesc. Ei au ”străjuit” o vatră… Parcă ieri… îmi amintesc. Poarta scârțâie prudentă; Cred că nu mă recunoaște. Poate mâine, cu-n patent… Singură a fost, de Paște. Curtea-n ”ierburi” e ”bogată”; Buruienile-s de ”soi”. Cățelandrii, pe sub plasă, ”Tabără”, scâncind, vioi. Îi alint, ca altădată, Dar, la rând, nu stau, firesc; Când le spun, însă, pe nume, Parcă-n lacrimi mă privesc. Mă ridic, privind la lacul Mult visat și adorat. Vreau să spun ceva, dar tracul, Vocea, mi-a cam ”sugrumat”. Întind mâna-a ”mângâiere”: Apa, stuful, pomii verzi; Îmi răspund, în freamăt tainic: ”În Natură, poți să crezi”. Florile-mi zâmbesc, ”pierdute”; Dor ne-a fost… cred, reciproc. Multe nu mai sunt… din vina Îngrijirii… ”la noroc”. Leagănul mă răsplătește Cu un scârțâit ”sfios”; Nu a ”ruginit” ca mine, Și se ”poartă” chiar ”duios”. Mă ridic, să-alint și bradul Argintiu, ca Luna-n lac; L-am ”cântat” ades, ca bardul Pe iubitele ce-i plac. Pasu-mi ”mătură” terasa; Amintiri, iar mă ”zdrobesc”. Cât de plină era masa… Am prieteni… mai trăiesc. Cu-n oftat, pătrund în casă; Haos și pustiu… nu plâng. Mai am timp, în noua viață, Pe cei dragi, la piept, să-i strâng. (16.06.2016) *