Pe poteca vieții-vis

Prin necunoscutul tainic, Visele, cărare-și fac; Sentimente te îmbată, Clipele zâmbesc, și tac.

Răsfirate-n timp, de soartă, Străvezii poteci se-ncurcă, Pentru câte-o scurtătură, Ce coboară și când urcă.

Săturat de-o viață oablă, Scursă pe făgașe scrise, Pui piciorul pe cărarea Iluzorie, cu vise.

Săturat de rugi la poartă Ca să ieși să pupi lumină, Rupi realitatea-n două, Și scurmi iar, copil, în tină.

Infinitul te îmbată, Cu-a ta sete de-al străbate, Și-apuci drept, cu-nverșunare, Liniile-n timp curbate.

Legile provin din fire, Ca-ntr-o lume nefirească; În normalitatea crasă, Lași nimicul să rodească.

Nimeni nu te mai ucide, Pentru pofte, pentru bunuri; Fulgeră lumini în noapte, Fără tunete de tunuri.

Moartea-și pierde-nsemnătatea, Diluată-n transformare; Viața tot renaște-ntr-una, Nu ca simplă întâmplare.