Pe tărâmul suferinței

-”cotit urile” vieții-

Pe tărâmul suferinței, Nu la noi, desigur, Prins în mreaja neputinței, Alt bătrân se zbate singur.

Cu trăirea nu-i de joacă, Nici ca trup și nici ca minte; Chinului nu-i spui să ”tacă”, Și, cam tot ce n-ai, se simte. Când speranța-i amintire, Despre visul ”îngropat”, Viața-i tristă rea-vestire, Când ”odihna”-i doar ”la pat”. Ochii larg deschiși, în față Văd doar ”negrul” colcăind, Și aude cucuveaua, Dar și ceasul …-tac-bătând. Simte clipele uzate, Ce s-au ”stins”, la pas cu el, Sub privirile blazate, Alor Lui, dar de-alt-fel. Sunt mici ”guvernanți cu ziua”, Prelungită-n ani, tacit, Prea imuni la lumânare, Și prohodul-imn bocit. ”Seamănă” țara cu tinerii, Uitând vârstnicii ades, Și o fac, bine, pe ”porcii”, Când e vremea de ”cules”.

Peste lanul țării, ”corbii” Iar ”plutesc”, ”plătiți” din greu, Croncănind, spre ”slava” vieții, Ce-o ”cotește”-n noi, mereu..