Vina, cine-o ispășește?

Legea vieții se disipă, Și ideea-n ea pălește; Cioplită, a fost, cu barda, Vina, cine-o ispășește?

Fraze scurte, închegate În răceala de fluid, Par o fugă ne-ntreruptă, În blestemul de druid.

Încercări, eșec, teroare, Vagi speranțe-ngălbenite, Frunză veștedă ce moare, Flori ce pier, mai ieri iubite.

Timp scurmat cu grebla stării, Linii destrămate-n zări, Ape vii, cu dorul mării, Simulacru de mici țări.

Lume răvășită-n febră, Cântece rupte de dor, Sărutări de rece cobră, Ca înfrângeri, doar la scor.

Ulițe de duioșie, Vaiet, în nevoi, crescut, Ochii închiși pentru-o vecie, Moartă și în vis acut.

Lanț de munți zdrobiți de silă, Codrii-n hăuri ample scurși, Șfichi de legi ce bat în milă, Noi mormane, de vechi urși.

Lacuri stăvilite-n ură, Râuri pre-uscate-n prund, Fapte-alese doar din gură, Printre dinți, și nici ca gând.

Mințile își pierd controlul, Focul acru strălucește. Bate toaca cu toporul… Azi, Natura ispășește.