Azi, Omul

-neputință, ezitare, renunțare-

Azi, omul se închină șovăitor, cu gândurile stinse ades de neputință, ezitare și renunțare. În uitarea nopților prea lungi, el se prăbușește, înspăimântat, în visele transformate în coșmaruri cotidiene, de neputință, ezitare și renunțare. Iar ziua când vine, se înhamă la carul nevoilor crunte, și neagă trăirile proprii, ce plâng, de neputință, ezitare și renunțare. Din umbra anilor aprinși, prea rar de o scânteie vie, se scurg șuvoaie necurmate, de neputință, ezitare și renunțare. Târziu, când viața își ascunde chipul, de el, care a fost stăpânul ei, tenebre reci se întrupează din neputința lui, fără ezitare, și fără să renunțe, la un apururea „Amin!”