Boul, Vaca

și minunea

Boul se-”mpungea” cu Vaca, Chiar de ea, coarne, n-avea; Pricina: Vițelul care, Prin ”minune”, se năștea. -Cred că l-ai făcut pe grabă… -C-altă treabă nu aveam… -Eu eram plecat cu treabă… -Ce să fac… stăteam… priveam… -Vrei să spui, c-ai fost silită?… -Cam așa-ntr-un fel, cumva. -Sper că nu erai ”pornită”. -Păi, simțeam ceva-ceva. -Din senin, iată-mi Vițelul… -Seamănă cu tine-n ”tot”. -Mai știi cine-a fost mișelul? -Nu prea l-am văzut la bot. -Nu v-ați lins… sau aia-n fine?… -Mă cunoști, nu-mi place ”fața”. -Mă-ndoiesc, cam mult, de tine. -Ce să fac, mă ”duce” viața. -Și la consecințe, Vaco?… -Nu m-a dus, probabil, gândul. -Și ai stat, cuminte, ”loco”… -Știi că-mi place să-mi ”mișc” fundul. -Deci, aiurea-ai ”bătut” tot satul… -Nicidecum, mergeam la sigur. -Ți-ai ”făcut de cap” cu altul… -Tu-mi erai în gând, desigur. -L-ai făcut atunci cu mine?… -Soț îmi ești, ca bou, cu acte. -Ți-a păsat, mai mult, de tine… -Vacă sunt, normală-n fapte. -Și-acum naști neprihănită?… -Dumnezeu, la noi, cred, ține. -Vrei și ”sfântă”-a fi numită… -Cu Vițelul ca ”muuu-nune”… …

În loc de morală ”Boul”, căutând nevastă, Are parte de ”minuni”, Când dă peste o ”năpastă”, Și cu ”coarne”, și cu mâini. *