Când tinerii cerșesc

Iubirea-i o cutumă depășită, luată-n râs, de cei ce-n ”lojă” stau, Și ordine, să ”stingă”-o națiune, cu nonșalanță criminală dau.

Când tinerii cerșesc, în libertate, Un dictator, să-i ”scalde” în ”plăceri”, (De drept comun, să fie, de se poate) Pe neam, se lasă giulgiul de tăceri. Când sunt încătușați de-a lor dorință, Cu neștiința pavăză la ”știri”, ”Alunecă” în ”focul-fără-vatră”, Al iadului, aprins de rușii-zbiri. Când, ”rătăciți”, își pierd credința-n fapte, Și-n locul lor pun ”visele-minciuni”, Iar hrana minți-i amalgam de ”ciorbe” , Ajung să sufle-n amintiri-tăciuni. Când și ”căldura” sufletească-și stinge Credința-n neam, în palide ”simțiri”, (Ca ”vechituri”, de aruncat deoparte) Cade-un blestem străvechi, pe-ale lor ”firi”. Când totu-n jur frizează rea-voință, Cu ”vorba-bună” iute sugrumată, Iar pruncul mic oftează-a neputință, Priviți… în conștiința vinovată… *