George RogozPoezie și proză

De minte și… atât

Cugetând cuminte

-la minte… -Mintea te poate ”duce”… sau ”te duce”; -Când ai prea multă minte, îți ”faci” și multe probleme… ca ”deșteptul”, sau ca ”prostul”; -În viață, mintea ar trebui să fie în/sub ”frunte”, nu în ”coada” din față; -N-aștepta mintea de pe urmă, căci s-ar putea să nu te ajungă la timp; -Mintea de pe urmă nu te salvează mereu; -Cine n-are minte, îi ”judecă” pe toți; -Nu aștepta bătrânețea , pentru mai multă minte; -Agonisește minte-n tinerețe, ca să ”ai” la bătrânețe. -Păcat că adulții nu ”dau” mai des în mintea copiilor, cea curată și fericită; -Omul fără minte face ce-i trece prin cap; -Dacă viața îți poate ”lua mințile”, probabil că avem mai multe… dar nu prea se vede; -”Sărac cu duhul” e și cel cu mintea ”nehrănită” la timp; -A-ți ”hrăni” mintea, nu înseamnă a ”hali”, ci a ”toci”; -Mintea multă nu vrea ”bogăție” de toate, ci cumpătare în tot; -Când mintea devine ”sclava” burții, teme-te că ți-o pierzi; -Minte și mâncare, dar pentru mulți, doar una e indispensabilă trăirii; -Cu, sau fără minte, omul tot om rămâne; nu și uman; -Și omul, și animalul, au minte; animalul nu se poate ”omeni”, dar omul se poate ”îndobitoci”;

-dar și la prostie… -De multe ori, în ”umbra” proștilor, stau minți ”sclipitoare”; -Decât cu un ”deștept”, la câștig, mai bine cu un prost la pagubă; sau invers? (hai și în versuri…) -Des, ce poate face prostul, ”încrețindu”-și puțin fruntea, înțelepți, din lumea-ntreagă, nu ”concep”, ”forțându”-și mintea. -De-ntâlnești un om cuminte, liniștit, fără de ”rost”, de e atestat cu acte, că-i ”deștept”, să nu-l faci ”prost”. -0 ”face” pe prostul, ”nativ” cum s-ar zice, doar-doar, ”în picioare”, iarăși o să pice. -Prostul ”dă cu barda” și în cele sfinte, fiindcă niciodată, nu ”se-nvață minte”. -Sincer, nu prostia-n sine, la ”minte” mă deranjează, ci felul în care-n lume, și-n piață, ”manifestează”. -Știu, prostia nu-i o boală să se ia la orișicare, dar mi-e teamă, din păcate, că-i, la noi, molipsitoare. -Când ”prostia” e făcută, strict în limita legală, de-un ”băiat deștept”, se zice, c-a făcut ”mare scofală”. -Ne-am ”trezit” ”deștepții” ăștia… Cum măi cine? Noi adică, să alegem, ”cinstiți”, proștii, ca, din nou, să ne conducă. -De o faci pe prostul, mai mult, sau oleacă, ca și la o boală, ai grijă să-ți treacă. -De o faci pe prostul, și nu te prostești, ghinion te ”paște… revii, să trăiești. -”M-am prostit”… suspină-alesul, ca o scuză… că-i ”deștept”; prostul însă-o ia de bună: -”Frate-miu”, de când te-aștept! -De ce Doamne, și durerea, n-ai ”legat”-o de ”prostie”, căci m-aș fi făcut, cert, medic?… Aaa! Nu vrei lumea pustie?… -Să ne ”dăm”, probabil, mai, ”deștepți”, cu har, râdem de ”prostie”, în ”prostie” chiar, -Doamne, bine că ”prostia” nu-i mortală, c-am rămâne, fără cei aleși odată, și, cert, realeși și mâine. -”Stăm ca proștii”, se mai zice, când ”tăcem”, când alții ”fac”; logica nu e corectă: proștii, chiar ”naivi”, nu tac. -Prostul, îmbrăcat de gală, ridică-n picioare-o sală, căci, la noi, ”șeful” e ”totul”… totul e să ”punem botul”. -”Vând prostie!…”-am vrut să scap, d-am rămas cu ea ”pe cap”, căci, ”sătui” de ea mai toți, flămânzeau pe lângă hoți. -”Prostul”, ca om bun, desigur, și sărman, îți dă pomană, dar ”deșteptu”-”ajuns”, prin mită, paie-ți dă, în loc de hrană. -Am bătut, cam des, ”la cap”, șefi ”sus-puși” bătuți ”în cap”, dar, cu perspectiva ”țap”, șa mi-au pus, s-o iau la trap. -”Dăm”, mulți, în ”prostie”, doar ”la general”, când, ar fi mai bine-un șut particular. -”Spiritul de turmă” are mintea oii, da-i ciudat, c-o poartă, nu prea rar, și boii. -Minte are, dar ades, e ”prostit”, de cei cu ”fes”, și, ca ”prostul”, nu ia, dă, în loc să le strige: Măăă!… -Când te-”ntinzi ” la vorbă-n sat, și ai treabă-acasă, ai, ce traiul, prost, ți-a dat: sărăcie-n casă. -Prostul e sensibil; vrea, deștept, să taci. Când el ”drege” legea, ai grijă ce faci! -Prostia, formală, chiar mă deranjează, Căci, mă-ngrijorează, ce legalizează. -Când deștepții-s proști, grămadă, prin ”puterea” votului, democratic, ca la ”carte”, dau Puterea prostului. -Prostu-n slujba țării, e ”la locul lui”, dacă, democratic, prin voturi îl pui. -Când prostia-l deranjează, un ”Ales”, cu gura ”mută”, ia decizia îndată: în oglindă, nu se uită. Și-n concluzie: -Ca să fim conduși aiurea, și pe viitor, dă Tu Doamne-n bunătatea-Ți, viață lungă proștilor! *