George RogozPoezie și proză

De minte și… atât

Cugetări nelalocul lor

-în minte, ar sta mai bine-

-Omul e ca Timpul: ”trece” și nu ia nimic cu el. -Întotdeauna există un Timp pentru un nou început. -La început a fost Cuvântul, iar apoi Timpul? Dar înainte de Cuvânt o fi fost ”Ideea” de Timp? -Nu poți fura sau pierde Timpul, căci nu e al nimănui; poți însă să nu-l folosești, chiar dacă e disponibil tuturor.

-Când te ”bate” rău soția la cap, e inutil să-ți mai ”bați” capul să afli motivul. -Cu soția nu e bine să te pui rău, dacă ții la binele tău. -Evită să-ți contrazici soția când ai dreptate; te va convinge că n-ai. -Soția poate fi mană cerească, când ți-e foame.

-Dincolo de lumină, poți vedea doar cu ”ochii minții”, iar în Lumină, doar cu cei ai sufletului. -Nu cred în Dumnezeu, dar aș vrea să existe. -Orbiți de ”lumina trăirii cotidiene”, nu vedem ”realitatea” din umbra ei, de ”dincolo”. -”Lumina adevărată” separă ”aici”, de ”dincolo”. -Lumina simplă umple ochii și mintea cu Totul-material; sufletul cu Tot-restul. -Când Lumina și lumina se orbesc reciproc, omul zace în umbra vieții, fără șansa de a zări Eternitatea. -Fără lumină nu există culori, iar în lipsa lor, nu vedem nici realitatea concretă, și/sau alta, care, totuși, există, în altă Lumină probabil.

-”Patimă”… vine, oare, de la ”a pătimi”? Deseori, ca efect, se pare că da. -Vorbele-s ca gerul, nu se văd, dar se simt, mai ales când, adevărul, cu ”prestanță”-l ”mint”. -Ce puțin îți trebuie, când nu ai nimic, ca să fie suficient. -Nu-ți dori imposibilul; vei fi permanent nemulțumit cu ce ai. -Noi am prinde hoții, dacă nu ne-ar ține ei în lesa legi (variantă românească). Nu spui unui câine ”Marș… după mai bine!” -Prea mult, din orice, ”te duce”. -Când minciuna se învață să bată la ușa ta, mută-te!

Despre dușmani-dușmănie-prieteni -Javră, e un câine, (sau om?) căruia îi dai să mănânce și te ”mușcă”. -Avariția ”poleiește” sufletul cu var nestins. -Nu renunța la nici un prieten; niciodată nu ai destui. -Dușmanul se gândește la tine mai mult decât un prieten; ai grijă la/de el. -Aprecierea unui prieten te bucură; a unui dușman te pune pe gânduri. -Nu crede tot ce auzi; ar trebui să ”auzi” doar ce trece prin judecată. Dorește-i dușmanului bine; la rău, ”face rău”. -Traiul este ”profesorul cel rău”, căci nimeni nu se naște rău. -Când dușmanii se împacă, fă-ți-i mai bine prieteni. -Te chinuiești mult să-ți faci din dușman prieten; invers, parcă vine de la sine. -Dușmanii nu-i ”primim” în ”dar”; ni-i ”facem”. -Mai bine să ții cont de injuria dușmanului, decât de lauda prietenului. -Cu cât ai mai puțini dușmani, cu atât ești mai necunoscut. -Să-ți ții dușmani aproape… e bine, dacă tu poți să-i ”vezi”, iar ei nu te pot ”atinge”. -Dușmanii ca dușmanii, dar ce mă fac cu prietenii? -Când nu poți dormi din cauza unui dușman, ”trezește-te!” -Cu cât ai mai puțin, cu atât îți dai seama ce înseamnă să ai puțin. -Ferește-te de prost, căci are mintea ”odihnită”!

Despre foame -Foamea nu se satură definitiv niciodată. -Flămândul nu crede bogatului nesătul. -Nu de foame mi-e frică, ci că n-am ce mânca. -Ca să-și sature burțile, mulți își vând conștiințele. -Foamea nu e molipsitoare, dar, răspândită în mase, poate fi mortală. -Chiar de-o simt în mine, foamea nu mi-e dragă. -Omul poate răbda multe, mult timp, dar nu și de foame; -Cu foamea în gât, sună răgușit și imnul național; *