Despre Viață și nu numai

Viața zburdă pe Pământ În haos ilogic. Poate fi hilar, ce-i drept, Dacă n-ar fi tragic. Ea s-a smuls din imobil, Cred că vrând mișcare, Devenind, prin voia Lui Simplă transformare. Nu a acceptat nicicând, Stare doar ca ”fire”, Și s-a revoltat mereu… Timpul, nu-l vrea mire. Dacă-ar fi mai aiurit, Poate că ar face-o, Dar așa, prea ”măsurat, Cât oare-o mai duce-o? El, febril, înnebunit, Orele le ”toacă”, Și impune, ca tiran, Clipelor, să tacă. Ele-ascultă și-și ascund, Geamătul din glasuri, Când, la vii, ”bat” zi de zi, Tot mai multe ”ceasuri”. Vine unul pentru toți, Fără-a da de ”știre”. Cerul doar privește trist; La altă-amintire. Ea, în schimb, în voia ei, Și abia-ngrădită, Mișună cam peste tot, Sperând că-i iubită. Supără cam des umanul Și îl ia la rost; Chiar de ea e vinovată, Tot el ”cade prost ”. Însă-i blândă-n răzbunare, Și-l ține ”în ea”; Dar, când ”dă cu capul”-l lasă, Să facă ce vrea… *