Două raze ”muritoare”

Norii negri-și ”plâng” durerea; Calea lor e numai ”dus”. Tremură lumina-n umbre; Jale e, și jos, și sus.

Două raze rătăcite, Strecurate prin ”fisuri”, Se îndreaptă, drept, smerite, Spre înfometate guri. Una se afundă-n balta Renăscută din șuvoi, ”Sufocată””-ncet, ca omul ”Năpădit”, crunt, de nevoi. Sora, se întoarce-n neguri, ”Alungată” de un geam. A sperat… vedea lumină… Nu era, cu ea, de-un neam. Două raze-și ”sting” trăirea… Cât de mult ele-au sperat. ”Pieritoare” l-e menirea… Și-aveau ”sufletul” curat. Pentru ele, scump-pământul A fost Hades, crud, turbat, Fără-o șansă la Vecie, Ca femeie și bărbat… *