George RogozPoezie și proză

De minte și… atât

E ”bătrână” suferința?

Jos, pe malul rupt de ape Ce se zbat în vânt turbat, Plânge salcia stingheră, Când, lungi valuri, o ”străbat”. Scorbura, de foc extinsă, În cea vreme, de om prost, E-un tunel, ca rid pe viața Răvășită fără rost. Crengile, mult prea-plecate, Ca-ntr-o rugă de bătrâni, N-au speranță-n vârfuri frânte, Ca în visul cu străbuni. Frunze-n roi, plutind pe apa Ce-a urcat pe rădăcini, Fără milă-s aruncate, Peste-un pâlc de mărăcini. Răstignite-n țepi, pe care, Nu ura i-a zămislit, Sunt ”Isuși” vii ai Naturii, Într-un Timp nepotrivit. Vaietul se pierde-n vuiet De-uragan nestăvilit Ce, gonit din tundra rusă, ”Bate”-n jur, nestingherit. O privesc, ca om și, mila, Cam a jale m-a străpuns; E ”bătrână” suferința?… N-am în minte un răspuns… *