E omul slab?... E obosit?

Prea mulți, cu mințile-n stomac, Se pierd pe ”Calea decăderii”, Ca simpli, bieți, sau foști umani, Cântând, în gând, ”imnul tăcerii”.

Prea repede, se-adună-n ”mulți”, Cei ce tot sar pe sârma vieții, Și-n echilibrul „am-nu-am”, Fac tumbe, orbi, în voia sorții.

De adevăr, acriți, sătui, Dorm cu Minciuna goală-n casă, Și se tot miră, la ”plătit”, Că ”seama dau”, și-atunci le pasă.

Des, dangăte-i scutesc de trai; Convoiul trece, ”plictisit”. Credința e un ”moft” sadea; E omul slab?… E obosit?…