El, ”ale-sus-ul” nostru

-n-am puterea să o fac-

Trăim în lume cu-”Ale-sus-ul”, ”Săltat” de noi, prin vot prostesc, Să ne conducă, ”drept”, pe ”drumuri”, Spre cel progres, dar, des ”cotesc”. Nu ne-a luat mult, ca să ”ajungem”, Pe ele-n ham, în legea sa, Și chiar mai vrea și osanale, Că-a pus pe noi, cu ”griji”, o șa. El și Natura-o crede proastă, Dar ea, nu-i ”noi”… cu tifla-i dă, Chiar peste bot, și nu pomană, Cum facem ”ăștilalți”, la: Măăă!” În lumea lui ”prea-destinată”, Stăpân al răului deplin, Își schimbă pielea ca un șarpe, Și scuipă-n vorbe pur venin. În semeni vede doar o turmă, Ce la- dorit, ca șef, la ea, Și suge, suge, ca măgarul, Neînțărcat, avid să bea. Cu fală, pompă, și bani gârlă, Necâștigați, ci ”procurați”, S-a cățărat, în sus, pe ”scară”, Obrazu-i, să n-ajungi, să-i bați. Din sfera lui, pe drept ”di-vină”, ”Strivește” scepticul sărman, Ce, greu îi vine, azi, a crede, C-a fost, sau că mai e, uman. Aș vrea să îl ajut, ”să fie”, Dar n-am ”puterea” să o fac; Abia-abia ridic o ”pană”, Să-”nțep” cu ea, când alții tac… *