El, țăranul

La o margine de câmp, Undeva, acolo, Vrând să ”simtă” ce-i ”țăran”, Asuda, El, solo.

-Ce-mi veni să fiu uman, Amărât umil?… Cum să ”trag”, ca el, o viață, Ca un bou senil?… A trecut o lună, două… L-am văzut plângând. Seceta uscase totul. Nu-l ”ierta” un gând: -Eu le-am dat ”hrană”-n pământ; Ia-am pus la săpat. Nu sun ”domni”, pe nori, ca Mine; N-am vrut?… Am uitat?… I-am lăsat stăpâni pe toate, Când le-am dat și foc. I-am tot pregătit… de Moarte; De Viață… deloc.

Nu-ncerca, căci n-avea voie, Să le- ”ndrepte” soarta. Nu-și putea-ncălca ”cuvântul”… -Asta-i viață???… Alta?!… (2500 poezii;7 Mai 2023)