George RogozPoezie și proză

De minte și… atât

Enigmatic viitor

-iunie 1990-

Zile negre, Închise de ziduri de chipuri Ieșite din umbra durerii, Răstălmăcite de nopți, Răscolite de patimi ascunse, Nespuse, regândite, Simțite, netrăite.

Lungi clipe extinse, În durerea neputinței conștiente, În refuzul acceptării, Inacceptabilului, În teroarea unei vieți, Prea lungi, obosite De tăceri îngenuncheate, Și cuvinte incerte, Sufocate.

Un început timid De recristalizare a ideii, De nemulțumire, Și de incapacitate, De a depăși singur, Izolarea individulală, Ancestral cultivată.

Acceptarea grăbit-forțată, În spirit de turmă, A inadecvaților Ca existență colectivă, Previzibil-nefondată, Prin valori și realități, Totul pentru un țel, Ca enigmatic viitor…