Fiecare e, ce e

Fiecare e, ce e… Mă întreb însă, de ce? Când el poate fi orice, Cin-decide, cine e? Unul vrea ca ”unicel” El să fie, chiar mișel, Patimii în tot fidel, Și departe, mult, de El. Asta-i pofta lui ascunsă, Căci, pe față, vorba-i ”tunsă”, Și-n minciuni de aur prinsă, Și cu brâu de lege strânsă. Cel ce e, numai ce e, Cere-acum dreptate, de Căci s-a săturat de ce Vede-n jur… și e… ce e. Clar că nu e ceea ce I s-a spus, mereu, că e, Și întreabă, scurt, de ce Ce știa că e, nu e. *