La ”ispășit”

-Natura-

Nimicuri aruncate, cu voie, la-ntâmplare, fac neputința minții, să-și iasă din ”tipare”. Chiar dezgolită, ”fața” naturii-i schimbătoare, și, în adâncu-i firii, se-afundă o cărare. Bătută-i și de oameni, cu teamă-n fiecare; puțini sunt cei ce riscă, și-acceptă-o provocare. Pierduți în jungla deasă, a legilor nescrise, suportă ”interdicții”, la faptele proscrise. Își pierd și libertatea, luând ”otrăvitul” dar, și-obolu-și dau, de sânge, și nebunie chiar. De-ncalcă-o lege scrisă, Au timp… chiar de-au greșit, dar ea, de-i a Naturii, trec, prompt… la ”ispășit”. (Natura nu uită… și nu iartă)