La marea-scofală

-massa medie și masa populară-

Oamenii își spun părerea, Cu reținere subtilă, Ascunzându-și deprimarea, Demnă de mai multă milă, Și acceptă provocarea, De-a vorbi, cu oare-ș silă. Luat pe fugă, interviul, E-”nvârtit” cu socoteală, De se-nchină și copilul, Ce a dat și el năvală, Să se uită în TeVe-ul, Ce-l crede ”mare-scofală”. Media, cu mass-a ei, O mulțime hărțuiește, Ca să vezi, tu, ce nu vrei, Pierzând timpu-n van, firește, Doar ca, ”capii” ei, ca zei, S-o plătească-mpărătește. Pe români, mintea-i mai lasă, Să discearnă adevărul, Căci, încă, parcă le pasă, Că sunt duși cu preș-covorul, Chiar flămânzi, când stau la masă, Și, în masă, cu poporul. Oblojit doar cu-cu-vinte, Când, de prunci, sufletu-l doare, Neamul nostru plânge-n minte, Cu idei amăgitoare, Că, nu e real, ce simte, Și, că ce e rău, doar pare. Cu respectul de-altădată, Pentru ziariști ”curați”, Spun că viața-i vinovată, Nu că ”ăștia”-s ”cumpărați”, Și, cu fruntea aplecată, Se lasă, de griji, ”furați”. Timpul vine, timpul trece, Mult ”umplut”, de ”mari scofale”, Ce nu vor să lase-n pace, Idealuri vechi, banale, Pe care le pun să ”joace”, După legi mai noi, formale. Cu manipularea-n mână, Fac ce fac și ne prostesc, Ferm convinși c-o să le ”țină”, Mult și bine-n mod firesc, Și-or putea să ”frece”-n tihnă, La ”Ridichii”… ce trăiesc. *