Om și pom

-eu știu???…-

Când ”moare”-un pom, îl tai și totul Îți pare un ”normal” firesc, Dar de mai are-o creangă verde, Greșești cumva?… Frunze ”trăiesc”. La fel și omu-n vârstă-și pierde Vigoarea ”trunchiului uscat”, Dar de-are suflet viu, ca pomul, Accepți că ”seva” n-a ”secat”. De ce atunci, ”umanii” noștri, Când nu mai ”merge”-l ”văd” ca pom, Și nu accept-un fapt, că viața, E darul Lui, nu-al unui om. De ce osânda-i întinată De clar refuz de-al ajuta, Și-i scos cu targa de pe ”piață”, Cu ”eticheta” de-al ”uita”. Până în clipa de ”scadență”, Un drept, la Viață, e deplin, Și nu putem, prin Voia Sfântă, Să-l ”trecem”: ”Expirat prin chin”. Iubire, dragoste, morală… Ce-i bine și ce-i rău în ”viu”?… E Bătrânețea doar o boală?… Dar Moartea? Mă întreb… Eu știu???… *