Ruga de pământ

-Bucovina-

De la sfânta mănăstire, Jalea cade peste plai, Ca și lacrimi nevăzute-n Picături ”calde” de nai. În apusul șovăielnic, Răscolit de trufași nori, Creste lungi, pudrate-n flăcări, Ca un râu, se pierd în zări. Mai pe poale, codrul negru, Loc își face pân-la drum, Străjuit de-o pantă arsă, Unde cioturi cresc din scrum. Calea-n piatră, nu-n Lumină, Străbătută-i de doi țânci, De o mamă-ndurerată, Și-o bătrână-n băț, pe brânci. Fiul i-a pierit cu zile, Lângă turma de mioare, Sus, pe plaiul de sub Ceruri, Luat, de Dumnezeu, se pare. Se duceau, cu flori, la crucea Nou ivită-n reavăn sol, Unde, o speranță-a vieții, A umplut mormântul gol. Toaca răsunase-n seară, Ca o rugă pentru sfânt; Se-auzea, discret, doar naiul, Ca o rugă de pământ…. *