Rugă pentru un popor bolnav (ironii amare)

Scântei de străini

Azi, mă rog la Tine, Doamne, Viu, cu sufletul ”cernit”, Pentru cei ce își îngroapă, Viitorul în ”zenit”. Ia-le Doamne îndoiala Că, ce-i bun, nu e mai rău, Și dă-le un boț de minte, Ca să nu se-arunce-n hău! Fă-i să-și înțeleagă soarta, Nici mai bună nici mai rea, Decât își ”aștern” prin muncă, Și prin lene, tară grea! Nu-i lăsa să-și bată singuri, Cuie-n limbile de lemn, Și de-i vezi c-o iau pe ”miriști”, Dă-le-un șut, sau fă-le-un semn! De-i auzi vorbind aiurea Despre tot ce cred că pot, Dă-le iar, pur românește, Ce vrei Tu, dar peste bot! Democratic, însă-n gură, Nu-i lăsa să-și bage tot, Cu-a lor mână, sau ce-aleșii Le îndeasă pân-la cot! Prea milos nu fii acuma, Cu-ai tăi fii ”ne-isprăviți”, Căci n-ai terminat ”lucrarea”, Și-s de pofte năpădiți! Te-ai zgârcit la ”bunătate” Și la ”bunul-simț” puțin, Iar de ”minte”, vorba aia, Am mai spus, deci mă abțin. Știu, nu-i vina Ta, desigur, Căci le-ai dat cât pot să ”care”, Și în spate, și în minte, Și în suflet, fiecare. I-a cam cocârjat ”trăirea” Ce le-ai pus-o în samar, Și, cu straie de ”iubire”, Ei s-au îmbrăcat sumar. Cam necopt/ți la minte, ”mărul”, Ca pe-un fruct l-au tot privit, Și de-atuncea, ca pe Tine Ei, ”mâncarea”, au slăvit. ”Concurența” nu-i loială: Burta-o face zi de zi, Pe când sufletul… ei, asta-i; Nu prea știu, pe unde-o fi. Din păcate, Tu, de foame, Nu le ți, și ”ioc” plăceri; Cum mai vrei, atunci, s-audă, Vocea ta, din largi tăceri? Tot mai mulți ”pleacă” urechea La un foșnet fin de bani, Și ”orbiți” doar de putere, Chiar te uită, luni, și ani. Te-amintesc, când cred că-i bine, Ei să ”dea”, cât mai frumos, ”Slăvind” interesul, care, Nu-i ”la fund”, ci doar ”prin dos”. Ironia pare-amară; Asta-i viața ce-o trăiesc; S-au ”corcit”, știi, ”mielușeii”; Lupi de-i ”vezi”, e chiar firesc.

Deci, mă rog la Tine, Doamne, Pentru un bolnav popor, Ce-o mai ”duce pe picioare”, Clătinându-se ușor. Îmi fac griji, degeaba poate, Pentru omul din popor, Până ieri, chiar ”brad de frunte”, Astăzi, ”coadă de topor”. Barda rusului, cu sânge, E ”hrănită” ne-ncetat, Și-n culoarea lui, un galben, De drapel, iar a pătat. Dacă vrei să ierți, încearcă Să o faci, dar vezi ce ”razi”, Ca ”păcat”, sau ca ”greșeală”, Nu trădarea țării, azi. Ca să-și vândă conștiința, Hoții nu se mai abțin, Poate doar cu o ”rezervă”: ”Cât mai mult, înspre puțin”. Vin strigoi din alte timpuri, Ca să bântuie un neam, Și, ca vechiul ”Moș Gerilă”, Vor, la pruncii, să bată-n geam. (decembrie 2024) *