George RogozPoezie și proză

De minte și… atât

Rugă pentru un popor bolnav (ironii amare)

Scântei de străini

Azi, mă rog la Tine, Doamne, Viu, cu sufletul ”cernit”, Pentru cei ce își îngroapă, Viitorul în ”zenit”. Ia-le Doamne îndoiala Că, ce-i bun, nu e mai rău, Și dă-le un boț de minte, Ca să nu se-arunce-n hău! Fă-i să-și înțeleagă soarta, Nici mai bună nici mai rea, Decât își ”aștern” prin muncă, Și prin lene, tară grea! Nu-i lăsa să-și bată singuri, Cuie-n limbile de lemn, Și de-i vezi c-o iau pe ”miriști”, Dă-le-un șut, sau fă-le-un semn! De-i auzi vorbind aiurea Despre tot ce cred că pot, Dă-le iar, pur românește, Ce vrei Tu, dar peste bot! Democratic, însă-n gură, Nu-i lăsa să-și bage tot, Cu-a lor mână, sau ce-aleșii Le îndeasă pân-la cot! Prea milos nu fii acuma, Cu-ai tăi fii ”ne-isprăviți”, Căci n-ai terminat ”lucrarea”, Și-s de pofte năpădiți! Te-ai zgârcit la ”bunătate” Și la ”bunul-simț” puțin, Iar de ”minte”, vorba aia, Am mai spus, deci mă abțin. Știu, nu-i vina Ta, desigur, Căci le-ai dat cât pot să ”care”, Și în spate, și în minte, Și în suflet, fiecare. I-a cam cocârjat ”trăirea” Ce le-ai pus-o în samar, Și, cu straie de ”iubire”, Ei s-au îmbrăcat sumar. Cam necopt/ți la minte, ”mărul”, Ca pe-un fruct l-au tot privit, Și de-atuncea, ca pe Tine Ei, ”mâncarea”, au slăvit. ”Concurența” nu-i loială: Burta-o face zi de zi, Pe când sufletul… ei, asta-i; Nu prea știu, pe unde-o fi. Din păcate, Tu, de foame, Nu le ți, și ”ioc” plăceri; Cum mai vrei, atunci, s-audă, Vocea ta, din largi tăceri? Tot mai mulți ”pleacă” urechea La un foșnet fin de bani, Și ”orbiți” doar de putere, Chiar te uită, luni, și ani. Te-amintesc, când cred că-i bine, Ei să ”dea”, cât mai frumos, ”Slăvind” interesul, care, Nu-i ”la fund”, ci doar ”prin dos”. Ironia pare-amară; Asta-i viața ce-o trăiesc; S-au ”corcit”, știi, ”mielușeii”; Lupi de-i ”vezi”, e chiar firesc.

Deci, mă rog la Tine, Doamne, Pentru un bolnav popor, Ce-o mai ”duce pe picioare”, Clătinându-se ușor. Îmi fac griji, degeaba poate, Pentru omul din popor, Până ieri, chiar ”brad de frunte”, Astăzi, ”coadă de topor”. Barda rusului, cu sânge, E ”hrănită” ne-ncetat, Și-n culoarea lui, un galben, De drapel, iar a pătat. Dacă vrei să ierți, încearcă Să o faci, dar vezi ce ”razi”, Ca ”păcat”, sau ca ”greșeală”, Nu trădarea țării, azi. Ca să-și vândă conștiința, Hoții nu se mai abțin, Poate doar cu o ”rezervă”: ”Cât mai mult, înspre puțin”. Vin strigoi din alte timpuri, Ca să bântuie un neam, Și, ca vechiul ”Moș Gerilă”, Vor, la pruncii, să bată-n geam. (decembrie 2024) *