Și vai, Viața... i.a

Dragii mei, am ”șters” scrisoarea Ce am scris-o ieri, în gând. Era tristă, depresivă, Într-un stil ”acrit”, nu bând. Astăzi vreau, mai altfel Viața S-o privesc și s-o descriu, Cam cu mintea de pe urmă, Căci, se spune, nu-i târziu. Ce să spun?… O văd și-mi pare, Rău de mine și de ea, Optimist, o trag de-o parte, Și-i șoptesc: -De ce ești rea? Vreau să fac din tine-o ”floare”… Cel puțin în tot ce scriu… Nu de jerbă, pofticioas-o! Nu vezi că, încă-s cam viu? -Vai, iar dai cu bâta-n baltă; Eu credeam că mă slăvești. Te răstești, năuc, la mine, Cu năravuri tot prostești. -Dar te ”văd” ca pe-o ”lumină”, Chiar de ”l-âu”-i cam micuț, Căci, cam rea, ai tras de mine, Când am fost și eu drăguț. Dar eu te-m iubit, ”mișel-o”, Și am gândit: ”Ce dulce ești”. -A! Te ”dai” pe lângă mine… Ce-ai acum, mă mituiești? -Eu, pe tine? Ți se pare. Nici nu vreau, nici nu doresc. Ești o ”aia” schimbătoare Și, ce-i rău, crezi că-i firesc. -Dar e farmecul trăirii… Cei prostuți nu-l înțeleg. Nu c-ai fi, și tu, din ăia… La grămadă, ce s-aleg? -Bravo” eu te ”țin” de bună, Sau pe-acolo, pe-undeva, Iară tu mă ”iei” la ”turmă”… Nu credeam așa ceva. -Vai, o, vai! Ce întâmplare, Să mă judeci tu corect. Să mai facem o-ncercare: Ia-mă-n piept, acum, direct!

Am cam dat-o ”pe cotite”… Una e să o trăiești, Cum vrea Cel de Sus, sau soarta, Și-alta e, s-o ”tăvălești”… *