Și vorbele ”ucid”, nu-i așa?

-ce-ți doresc…-

Dacă ți-a murit o rudă, Nu te-ntreb, de-ai suferit, Nici dacă, pământ, în groapă, La mormânt, ai prăvălit. Când un om vrea să înnoade Firul timpului, ieri, rupt, Dă-i o șansă să o facă, Și abține-te din ”supt”! Să nu vii, fără simțire, Să-i împlânți ”cuțitu”-n răni, Presărând ”sare” prin vorbe, Sau să-i bei sângele-n căni! Ca vampirii, unii oameni, Scurmă în dureri și sug, Amintirile morbide, De la cei cu Moartea-n jug. Căci e greu, cu-o viață ”dusă”, Hamul zilelor să-l porți, Iar ”putința”, răvășită, S-o ”vânturi”, din nou, la sorți. Tare-aș vrea, să-ți spun că viața E-o ”mocirlă”, fără-a fi, Sau un fluturaș pe lampa, Unei arzătoare zi. Te scufunzi, sau arzi, totuna; De trăire ești ”scutit”. Greu s-accepți însă sfârșitul, Și plutești, sau zbori, ”momit”. Idealuri și speranțe, Se-ntrevăd… ”Morgane”-n zbor. Conștiința încă zace, Lâng-un-suflet ”stins” de dor. Te ”ridici”, pentru-n ”aproape”, Chiar cu riscul de-a ”trăi”; Te privești, lung, în oglindă Și-ți repeți: ”Nu te-nrăi!”… *