Un bob de Crăciun

-Privește…-

Privește române lumina Cum pâlpâie-n candelă!… ”Moare”. Se zbate, ca ultima urmă Din sfânta Credință… și ”doare”. Privește-n oglindă la chipul Ce pare o formă de viață! ”Umflat” de cuvinte ți-e gândul, Și ”minte”, deloc, nu te-nvață. Privește la umbra zăpezii! N-o vezi? Doar troian dacă este? Dar ea, sigur fii, că există Pe glia în care-o Vecie trăiește. Privește la zâmbetul florii, Ce-n taina ”creării”, renaște! Un bob de Crăciun, ca ”sămânță” De-ajuns este-n noi, pentr-un Paște. Privește cum vede copilul Și Moșul ”născut” din poveste! E ferm în iubirea lui, crede, De-ai timp, să-l asculți, cum grăiește. Privește, de vrei, și-ntr-un suflet! Al tău, al oricui, sau al Lui. Ce vezi, să nu te-nspăimânte! Poți, ruga, și-n minte, s-o spui. *