Vă las moștenire, prieteni

Vă las moștenire, doar slova din carte, Pornită din suflet, ca tainic izvor. De voi, mă desparte, o umbră de noapte, Întinsă-n trăire, pe cerga de dor.

Priviți povestirea, din filele vieții, Cu ochii de copil, de-adult, sau de moș, Și-ajunși cu trăirea-n capitolul morții, Vedeți că-i și-o filă, nescrisă, în coș.

Lăsați-o acolo, de voia vă lasă, Să-și afle, senină, uitarea în vii, Sau luați-o în suflet, puțin de vă pasă, Să-și afle speranța, c-a fost… și va fi.

Pe ea puteți scrie, orice, căci se șterge Și simpla plăcere, și-un dor arzător, Cu lacrima zilei, ce-n pace se scurge, În mila-uitării, ca sfânt ajutor.

Cu gânduri smerite, și simțuri aparte, Puteți ca să umpleți, mici goluri de timp, Și-n vraja iubirii, ce-acum ne desparte, Lumina va curge, din macii de câmp. *