Viață ”muuu-gită” i.a

-”muu-muind” cuvinte-

Umanul, decent, odată, era sincer, fără pată, ”dezbrăcat” de gânduri rele, și golaș, la ”gând”, și piele. Prin ”abilități” formate, a căzut și-n ”dulci” păcate, și-aruncând din viață anii, i-a înlocuit cu banii. Pasiuni devastatoare și ființe-”ncăpătoare”, l-u făcut să bea, să joace, și să ”pupe”, doar ce-i place. Doru-n patimă crescut, a făcut, din mulți, ”trecut”, cu un azi, la fel ca ieri, ce se miră: ”Nu mai pieri?” Timpu-n zile m-a-ncurcat, n-am răbdat, și-am întrebat: -Dar, un mâine, nu mai ai? A rânjit: -Ai ce să dai? Cam din colț în colț ”am dat”; Mă simțeam cam vinovat, Pentru mulți, și pentru mine, Că n-o ducem mult prea bine.. -Știi, am încercat s-o ”dreg”, Unii-aleargă, unii merg, Alții sar, sau i-ocolesc, Pe cei mulți, ce doar privesc. -Și atunci? Ce-s vinovat, Că, din cale, se abat, Sau se scofâlcesc de dor, Și așteaptă până mor, Și trăiesc în nepăsare, Doar cu-n orizont, ca zare, Fix și imobil în tot?… -Asta fac, c-atâta pot… Vrei mai mult? Cere-le tu! -Am făcut-o; făceau ”Muuu!”

”Mut”, chiar auzeam într-una ”muu-muu”-iala, bat-o vina: -Muu-șcă-ți limba când ne ceri Să muu-tăm trupu-n poveri, Muu-lțumindu-te că noi, Muu-safiri la timpuri noi, Muu-mos zacem, și n-avem Muu-muu-strări, ci doar muuu-gem! Obosiți de-atât grăit, Muu-lțumiți, că n-au muu-rit, Mu-au poftit, c-un ”Muarș afară!”, Muu-git, sincer, nu-ntr-o doară, Fără ca, în fond, să-i doară, Sau, ceva, la fel, să pară, Căci erau striviți de lene, De ceva, cam multă, vreme, Ferm convinși că, ea, târziu, Ia din viață, ce e viu,, Și că traiul fără ban, E ca slava-adusă-n van, Și așa și mai departe, Spre finalul mai aparte. Muu-lte Timpului i-am spus, Despre ”zorii de apus”, Cei pe care îi slăvim, Muu-muuind, cât mai trăim. *