Viața-n fir de fier

-mi-s ei-

Viața trece, nu se vede, Ce nu e, urma nu-și pierde, Și în fir de fier e prinsă, Ca o candelă aprinsă, Cu-o lumină de fațadă, Ce-i în ea, să nu se vadă, Și-i păzită bine-bine, Să n-ajungă și la tine, Decât ca simplu cuvânt, Nicidecum legat de-un sfânt, Să n-o vezi, chiar de mai crezi, Și dorești s-o ”cercetezi”, Că-i la loc de cinste pusă, Și în mintea ta supusă, Și c-ai dreptul, de la soartă, Să te iei, cu ea, la ”toartă”, Și, cu un picior de lut, Să o ”bați”, ca la-nceput, Când, copil iubit, credeai, Că-i doar joacă, când ”cădeai”, Și zâmbeai, și chiar râdeai, De-a ”dura” când te dădeai, Nu ca astăzi, când te ”joacă” Cum vrea ea, și te tot ”toacă”, Fără-a o vedea, în trai, Nicidecum, pe un ”vătrai, Dar simțită-n tot ce ”ai”, Și nu ai ce să le ”dai”, Minte, suflet, burtă, trup, Solo, duo, sau în grup, Sătule de-expresii ”blegi”, ”Întărite” doar de legi, Cum că ”ce-de-bine-o duci”, De postit dacă te-apuci, Și accepți, că mari minciuni, Sunt cu-adevărat minuni, Că îți ”întăresc” voința, Luându-ți, cât mai mult ”putința”, Că ai dreptul sfânt să taci, Nu numai când ”slujul” faci, Ci mereu, când ceri ceva, Sau dorești un altceva, Ca să nu te-audă viața, Și să i se rupă ”ața”, Căci, de, fierul ruginește, ”Lăcrimat” zilnic, firește, Și că, sincer, ei nu-i place, Dacă nu o lași în pace, Și încerci s-o prinzi, de coadă, Ca pe-o ”curvă”, ca pe-o ”pradă”, Ca să-ți faci ”pofte” cu ea, Cert știind, că ea nu vrea, Căci, ce-ar fi, de s-ar ”trezi”, Fiecare-n orice zi, Să ceară, cu-nverșunare, Dreptul sacru la ”mâncare”, Libertatea în ”mișcare”, Ca să nu zic ”educare”, Sau, mai grav, hoții ”stricați”, Să nu fie respectați, Iar pe o bătrână mamă, S-o trateze ca pe-o doamnă, Și să uite…că e ”proastă”, Expresia cu ”Dumneavoastră”, Și ”dosarele” cu ”norme”, ”Prinse”-n colțuroase forme, Redactate cu ”tăiș”, Aplicate cam ”pieziș”, După cum le ”bate vântul”, Celor ce au scris ”cuvântul”, Ce au ”pixul” și ”hârtia”, Și puterea, și domnia, Ce împart dreptatea-n tot, Cam lingându-se pe bot, Pomenind de dumnezei, Ca ”colegi”, că doar mi-s zei,

Ce ți-o dau și ție: ”Na!” Și o simți pe pielea ta, Nu în sens, strict, de tortură, Ci de ”una-peste-gură”… *