Alt viitor
Era deja târziu când a ajuns acasă. Își amintea cu precizie că doar o dată întârziase mai mult decât prevedeau Normele legale că este ora maximă de lucru și trebuie să treacă la repausul prelungit. Lider a încercat să evite încălcarea normelor, dar ședințele lungi și controversate le răpeau, în ultima perioadă, tot mai mult timp. Deși toți cei din conducerea Lumilor Noi Perpetue acceptaseră limitarea lor la termenele prestabilite, nu mai reușeau să respecte nici propriile lor decizii.
Ca și alte milioane de milioane de locuitori, de pe mii de planete, Lider a intrat în casă neliniștit. Ușa s-a deschis automat, recunoscându-l și emițând binecunoscutul semnal-idee-senzație: „ce bine mă simt că revin acasă”. L-a „preluat” automat și s-a bine-dispus puțin.
Regăsea totul așa cum știa, inclusiv cu micile schimbări pentru care-și dăduse pe parcursul zilei acceptul. Receptă stimuli de „este mai frumos acum și este mai atractiv și mai îmbietor”, dar sentimentele aferente se lăsau așteptate. Ceva îl preocupa mult prea intens și nu-i permitea să regăsească liniștea necesară savurării reântoarcerii acasă.
Încercă să privească intens pereții, trecând în revistă diferite peisaje, care apăreau instantaneu; erau atât dintre cele care ofereau senzații de căldură și calm, cât și altele mai spectaculoase, turbulente; dar inutil.
Nu știa ce vrea și asta-l tulbura enorm. Se plimbă câteva minute prin cele șase camere, fiecare înzestrată cu specificul unuia din cele șase simțuri umane, care-l primeau cu emisiile sentimentale specifice. Era ciudat că nu-l mai afectau cu nimic; le trata cu o detașare neobișnuită tipului său de persoană și, mai ales de Lider. Putea avea tot confortul din lume, dorit, cerut, sau visat, dar, din nou, inutil. Gândurile nu-i dădeau pace…
Funcția îl obliga să cunoască tot ce se întâmpla cu subalternii săi. Știa că tot mai multe persoane , pe diverse trepte sociale, sau ierarhice, sufereau de aceeași „maladie-apatie”. Unii dintre ei erau prea afectați și incapabili să înțeleagă ceea-ce nu-și și nu se putea explica. Au început, ca urmare, „tratamente compensatorii”, mergând și până la a cere remodelări în domeniul conștiințelor, într-un sens pe care nu-l știau, dar sperând în ceva diferit și poate mai eficient.
De unii dintrec ei se putea lipsi, dar de alții avea nevoie, așa că a acceptat și a dispus să se dea curs solicitărilor lor. Nu rezultatele, ci doar conștientizarea tratamentelor au avut unele efecte, minore, de calmare a spiritelor cuprinse și aprinse de incertitudini. El s-a convins rapid de asta; le-a permis apoi să facă tot ce doreau, căci tot inutil era. Avea și el un mic avantaj: mai scăpa de insistențele lor o mică perioadă. Din păcate, conștiinciozitatea lor nativă nu-i putea ține prea mult timp departe de treburile oficiale, specifice fiecăruia, așa că iar începea calvarul întrebărilor fără răspuns.
Nu se simțea obosit, ca să doarmă, deși ar fi trebuit. Se întinse totuși în poziția clasică de odihnă, dar nu reuși să se deconecteze câtuși de puțin, deși canapeaua inteligentă își modela prin multiplii ei senzori tactili permanent forma, pentru a prelua cât mai uniform și mai agreabil greutatea corpului, brațelor, picioarelor și capului.
Ultimele informații primite nu-i dădeau pace. Erau incredibile și neaștaptate, întrucât ei nu s-au mai obosit de mult timp să verifice situația pe multiplele planete populate. Neliniștea care-i cuprinsese pe toți, nu-l ocoleau nici pe el acum.
Aproape o mie de ani au „luptat” cu Stăpânii, în cele mai diferite moduri posibile, ca să ajungă aici… Acum, când totul le aparținea, fără nici o rezervă, toți erau cuprinși și obsedați de o unică idee, pe care refuzau, dar nu puteau să nu o accepte. Clipa succesului deplin nu-i mai bucura, deși pe toate canalele mass-mediei mondiale și prin toți senzorii specifici invizibili se emiteau continuu semnale în acest sens, al deplinei satisfacții.
-Am câștigat! Noi facem, noi controlăm și acum noi conducem totul!… strigau unii.
-Numai și numai pentru noi!… completau alții.
-Nu mai suntem subordonați niciunui interes străin de lumea noastră!… se consolau diverși.
-Vom progresa și evolua numai prin și pentru noi ?!… murmurau alții increduli.
-Poate informațiile sunt eronate…sperau destui, cu bună credință.
Celor sceptici li se replica:
-Am așteptat clipa și ea a sosit. Suntem unicii. Ce se întâmplă cu voi?…
Vorbe și tăceri. Tăceri și vorbe…
-Ce se întâmplă cu voi, cu noi?!…
Panica se generaliza și cuprindea și cele mai tainice unghere ale creierelor tuturor, fără limită de vârstă, sau funcție.
Treptat, toți, inclusiv Lider-ul, au fost copleșiți implacabil de o singură idee groaznică: cea a inutilității.
În esența lor nu-și mai aveau rostu.
În Cosmos murise ultimul Om.
George Rogoz